Gustul dulce natural din alimentele obișnuite este dat de monozaharidele galactoza, glucoza și fructoza.
Ne place din fașă gustul dulce al galactozei din lapte. Fructoza, ați ghicit, se găsește mai ales în fructe.
Glucoza este cea mai răspândită și este folosită de organism pentru producerea energie. Este combustibilul nostru natural.
Monozaharidele se combină în dizaharide. Combinația de 50% glucoză și 50% fructoză dă sucroza, sau pe românește zahărul.
Din unirea a două molecule de glucoză rezultă maltoza.
Galactoza nu există de una singură în lactate. Zaharurile din lactate sunt formate din combinația moleculelor de galactoză cu glucoză.
Ce se întâmplă în organismul nostru când înghițim toate aceste oze?
Glucoza pură se duce direct în sânge. Celulele o pot folosi direct, este combustibilul lor.
Fructoza pură ajunge în ficat unde printr-un proces complicat este transformată în glucoză.
Dizaharidele trebuie mai întâi digerate.
Intră în funcțiune enzime specializate și, dacă nu există obstacole în calea lor, le sparg rapid în monozaharidele componente iar corpul le tratează similar cu cele pure.
Deoarece toate zaharurile sunt convertite oricum în final în glucoză, orice nutriționist îți va zice că este mult mai important ce cantitate de zaharuri mănânci, nu ce tip. Este și nu este chiar așa.
Fructoza nu creează senzația de sațietate, glucoza da.
Fructoza utilizată în industria alimentară este suspectată de epidemia de obezitate. Pentru că de ce mănânci sau bei, de aia ai mai mânca și bea.
Pe de altă parte, ozele împachetate în fibre, inclusiv fructoza din fructe, se digeră lent și chiar sunt în parte eliminate.
Mai trebuie ținut cont și de indicele glicemic al alimentelor. Lactatele de exemplu au indice glicemic mic, adică influențează mai puțin glucoza din sânge.
În final însă, oricum le învârtești și le răsucești, dacă mănânci prea multe fructe, zahăr, miere, prăjituri și alte bunătăți dulci, organismul depune conștiincios surplusul în depozitele de grăsime.
Clar precum cristalul, dar câte zaharuri putem mânca? Răspunsul nu este deloc ușor.
Dieta South Beach recomandă dolofanilor maxim 2-3 fructe, 2-3 lactate și nu mai mult de 100 calorii din ciocolată sau alte dulciuri (inclusiv cele îndulcite cu înlocuitori de zahăr). Și asta numai dacă fac mișcare cel puțin o oră, zi de zi.
Bine, bine, înțelege fiecare că n-ai să te apuci să mănânci zi de zi un pumn de bomboane, nici dacă nu ești la dietă de slăbire..
Te poți obișnui într-o săptămână, două să preferi cafeaua și ceaiul fără zahăr.
Dar ai vrea să mănânci din când în când o prăjitură cu fructe, o plăcintă cu mere, ceva biscuiți, un chec.
Altfel viața ar putea deveni destul de cenușie, mai ales dacă ai colții ascuțiți pentru dulciuri.
În plus, familia ta nu trebuie pedepsită cu dieta ta. Dacă fac parte din fericiții care pot mânca ceva mai mult dulce fără să se îngrașe, de ce să se abțină?
O idee este să ajungi la o negociere cu familia. Reduci drastic zahărul din rețetele de bază și eventual cine mai vrea, presară zahăr pudră vanilat peste plăcintă și prăjituri. Este probabil ce voi încerca eu.
Ai grijă să alegi rețete de dulciuri care să includă fibre din belșug, ceea ce încetinește asimilarea zahărului.
Favoritele mele sunt pricomigdalele, plăcinta de mere și prăjitura de fructe a lui Coana Mare (o să pun rețetele la un moment dat pe blog).
Dietele recomandă în general înlocuitori de zahăr.
Mă opun vehement înlocuitorilor artificiali. În opinia mea nu sunt suficient studiate efectele lor pe termen lung. Sunt totuși niște substanțe artificiale care nu au fost încercate pe câteva generații în urma noastră. Mi-ar displace profund să utilizez zi de zi nu știu ce minune chimică iar după 10-20 de ani să-mi spună cercetătorii științifici ”au, am greșit, minunea asta este cancerigenă”.
Există însă și îndulcitori naturali.
Mierea este incomparabil mai sănătoasă decât zahărul rafinat, dar din păcate diferența de calorii dintre ele nu este esențială.
Siropul de malț, presupunând că-l găsiți, nu conține fructoză. Este de două ori mai puțin dulce decât zahărul, dar are un gust aparte care s-ar putea să nu vă placă și oricum trebuie să stați cu ochii pe calorii.
Siropul de arțar costă o avere și conține sucroză cât zahărul rafinat.
Siropul de agave nu este o alegere fericită dacă ești cu ochii pe calorii și pe portofel. În plus este cel mai bogat îndulcitor în fructoză, cu excepția fructozei pure.
Melasa, produs secundar din fabricarea zahărului, a fost mult timp trâmbițată ca fiind un îndulcitor sănătos. Habar nu am unde ai putea găsi așa ceva iar aroma ei se pare nu este tocmai grozavă.
Zahărul brun este o glumă bună. Are un pic de melasă dar este zahăr, un pic mai puțin dulce.
Am mai găsit la Plafar fructoză cristalizată și extract de Stevia. Am rezerve serioase privind fructoza în stare pură. Cred că este mai rea decât zahărul dat fiindcă nu te satură. Este suspectată și de alte rele, de exemplu că se dă la ficat. Aduce oricum o grămadă de calorii.
Stevia (a nu se confunda cu ștevia, iarba pe care o mâncăm primăvara) este o plantă cu frunze foarte dulci folosită de secole în America de Sud. A fost adoptată larg în Japonia și este acceptată și de S.U.A. și Uniunea Europeană. Nu am încercat-o încă. O pastilă de extract de Stevia face cât o linguriță de zahăr. Varianta pe care am găsit-o vine împreună cu ceva chimicale (bicarbonat de sodiu și un regulator de aciditate) și asta mă cam indispune.
Dacă tolerezi bicarbonatul și nu te sperie o picătură de regulator de aciditate, este poate cel mai bun îndulcitor. Are un efect neglijabil asupra glucozei din sânge, ba chiar îmbunătățește toleranța la glucoză.
Până apare ceva acceptabil pe piață, voi adopta tactica strămoșilor. Când e vorba de dulciuri este sănătos să fii zgârcit.
 |
| Alimente sănătoase |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu