BMI și viața ta

Jama, The Journal of American Medical Association, a publicat în primul număr din Ianuarie două articole foarte interesante.

Primul conține o analiză statistică extinsă  a cercetărilor privind relația dintre obezitate și longevitate.

Association of All-Cause Mortality With Overweight and Obesity Using Standard Body Mass Index Categories.

În ce privește analizele statistice, este ca în constatarea matematicianului Moisil.
Dacă stau cu o bucă pe grătarul încins și cu cealaltă pe un bloc de gheață, în medie, temperatura este suportabilă.
La modul serios, cercetarea mai sus menționată a ajuns la o concluzie uluitoare. Persoanele supraponderale și cu gradul de obezitate I, trăiesc ceva mai mult decât cele cu BMI  normal sau jigărite.
Cercetătorii or să-și mai bată capul mult timp ce și cum.
Deocamdată o explicație pe care au găsit-o este că doctorii, atunci când au în fața lor mai multe Kg decât ar dori să vadă, tratează mai agresiv hipertensiunea, colesterolul mărit etc.
O altă explicație este că persoanele supra-ponderale rezistă mai bine la unele boli

BMI (Body Mass Index,  indexul masei corporale) este definit ca fiind produsul dintre înălțimea în metri și pătratul greutății în Kg.
Ar fi o măsură a cât ești de gras.
BMI = inălțimea în m / (greutate în kg X greutate în kg)
Deci, la o înălțime de 1.70 m să zicem și o greutate de 119, BMI ar fi cam 37.8.
BMI normal este între 18.5 și și 25.
Între 25 și 30 ești considerat supra-ponderal.
Între 30 și 35 ai gradul de obezitate I - ușor obez.
Între 35 și 40 ai gradul de obezitate II.
Extremele, sub 18.5 și peste 40 nu ne mai interesează, sperăm să nu ajungem la așa ceva.

Nu aș sta pe craca ”ușor obez” din multe motive, chiar psihice.
Dar un pic de grăsime pe ici pe colo nu trebuie să ne sperie și trebuie chiar acceptată.
Cei dolofani rezistă mai bine la unele boli și nu sunt așa de sensibili la osteoporoză.
La o înălțime de 1.70 m, ar fi de dorit să ai cel mult 87 Kg. Pentru siguranță, aș zice chiar 80.

Al doilea articol

Fructose Ingestion and Cerebral, Metabolic, and Satiety Responses

confirmă ideea că fructoza concentrată obținută din sirop de porumb și utilizată în prezent pe scară largă ca îndulcitor, poate fi una din cauzele epidemiei de obezitate din SUA.
Glucoza ajunsă în creier determină crearea unei senzații de sațietate. Mănânci prăjiturica sau bei sucul îndulcit cu zahăr și gata, îți taie pofta de mâncare. De unde și ideea pe vremuri, ”nu da copiilor dulciuri înainte de masă că le strici pofta de mâncare”.
Dacă mănânci sau bei ghidușii îndulcite cu fructoză concentrată, creierul  nu crează senzația de sațietate. Mai mult,  respectivele alimente sunt mai dulci, mai arătoase. Îți dau chiar  un fel de dependență.
Creierul mai vrea și mai vrea și mai vrea.
Deci, dragi dolofani, nu mai beți sucuri de fructe din comerț, energizante sau Cola și nu mai mâncați  dulciuri ”comerciale”.