vineri, 23 noiembrie 2012

Dieta mea - Ziua 19

Azi ar fi trebuit să fie zi de fasole dar tribul meu a declarat ca e cazul să facem o pauză. 
De acord cu el, trebuie să o luăm mai ușor. Chiar și ieri nu am dovedit să mănânc tot meniul, seara am preferat un kefir cu o felie din pâinea mea de casă.
Nu trebuie să te îndârjești prea tare pe respectarea meniului, mai asculți și ce-ți spune organismul. Dar, desigur, trebuie să rămâi în perimetrul de siguranță al diete.

Orice dietă este un stil nou de viață, impune deci niște schimbări, uneori majore, extreme.
Suntem, fiecare din noi,  mai mult sau mai puțin rezistenți la schimbare. Nu îmi bat capul  prea mult de ce, dar din experiența mea de viață, au șanse sigure  de succes schimbările care par să ne rezolve o problemă care frige rău de tot și/ sau  pe care le percepem că ne aduc beneficii imediate cu un efort fizic, intelectual și financiar mic. Sunt curioasă ce zic pe tema asta două din prietenele mele, psiholog de meserie.

Uneori, nu ai încotro și  vrei, nu vrei apar schimbări majore în viața ta. 
Nu întotdeauna te adaptezi ușor, poți să te îmbolnăvești de supărare sau de suprasolicitare a organismului.
Ferește-te de schimbări majore bruște în dietă pentru că nu se știe unde lovesc.
Într-o dietă de slăbire, cu cât ai mai multă răbdare și mergi în pași mici, ai șanse mai mari de succes,  pe viață. Ce ai pus în 10-20 de ani nu dai jos într-o săptămână decât dacă ți s-a urât cu viața.
Micile schimbări din viața ta îți pot aduce beneficii enorme.

Nu știu ce zic studiile științifice, dar ca o schimbare, chiar și măruntă, să intre în rutina vieții tale, poate dura zile și săptămâni. Depinde și cât de "tradiționalist" e creierul tău.
Un experiment clasic este să încerci să schimbi locul unui obiect utilizat frecvent. De exemplu, mută cuțitul de tăiat legume în alt loc. Notează când nu-l mai cauți în vechiul loc.

Pentru că nu sunt fericită cum decurge dieta mea, slăbesc prea încet, am început să introduc sistematic noi schimbări în viața mea. Nu am pretenții mari, o schimbare la 2 săptămâni. După ce se "așează", alta la rând.
Prima modificare am lansat-o deja, Luni. Minim 500 de calorii arse pe zi, sub orice formă. De exemplu:
- o jumătate de oră de plimbare zilnică în aer liber, Arde cam 200 calorii.
- minim o oră de gospodărie din care cel puțin un sfert de oră efort intens. Ar fi cam 300 și ceva calorii.
- opțional, pentru "bonus ciocolată", un sfert de oră de exerciții de gimnastică pentru încheieturi.
Veți zice, stai așa, asta e o modificare majoră. Ntz. Nu am zis că fac aerobic sau jogging.
Oricum am porția zilnică de treburi în gospodărie, aici nu am prea mult de modificat.
Mă strădui să scot nasul afară măcar o jumătate de oră. Pentru cineva obișnuit să stea și 10 ore nemișcat la calculator și care merge cu mașina la piață și la birou, este o schimbare importantă dar nu aș zice majoră. În două săptămâni trebuie să intre în rutina zilei să mă scol de pe scaun pentru o plimbare sub cerul liber. Chiar dacă ninge sau plouă.
Victoria mare va fi dacă reușesc să strecor acel sfert de oră de exerciții esențiale pentru prevenire artrită și nu numai. Deocamdată încerc să-mi gândesc setul de exerciții. Dat fiind că-mi place foarte mult ciocolata neagră, sper ca bonusul să mă ajute să fac schimbarea.



Meniul zilei (în jur de 1700 de calorii)

Logistica. Mi s-a făcut o poftă grozavă de ciorba mea de zarzavat cu fasole galbenă și iaurt. Fasolea desigur este din congelator. Fac o ciorbă obișnuită de zarzavat, cu fasole desigur. La urmă bat bine 1 ou, 1 iaurt mic și zeama de la o lămâie, sting focul și adaug amestecul la ciorbă amestecând continuu.
Sufleul, în ciuda numelui pretențios, nu îmi va lua mult timp.
Arunc într-o tavă 2 mâini de flori de conopidă, un praz tăiat bucăți cât degetul mare, ardei tăiat julien. Deasupra torn un castronel de brânză, urdă (cam tot ce găsesc mai vechi prin frigider) sfărâmate bine și 4 ouă (cu albușul bătut spumă).
Linte mai am de ieri.


Dimineața 7:30
Cafea, o ceașcă 200 ml
Ou, prăjit
Conserva peste - Tuna în suc propriu 100 g
Zacusca 100 g - 3 linguri
Cașcaval light
Gustare 10:30
Iaurt sub 2% 140g
Alune, unt de arahide - 1 lingura
Mandarina - 1 medie
Ceai 
Prânz 13:30
Ciorba zarzavat cu fasole lata si iaurt
Sufleu de conopida
Castravete mic murat(100 g)
Apa minerala 500 ml
Gustare 16:30
Mar, 1 mediu, 180 g
Alune, unt de arahide - 1 lingura
Ceai
Cina 19:30
Peste marinat cu ceapa 100 g
Linte cu roșii - 1 bol
Bere 5% 500 ml
Paine integrala 2 felii
După ora 20
Lapte sub 2% 1 cana (250 ml)



Mișcare fizică
Azi ies oricum prin cartier și mișun poate chiar mai mult de o jumătate de oră. Trebuie să cumpăr câte ceva pentru weekend și am descoperit o măcelărie bunuță.
Mi-am propus să încep curățenia de Crăciun, așa că azi mi-am asigurat cel puțin o oră de distracție. Muzica tare și sus piciorul.

ps. Ce ziceți, îl angajez sau îl imit?




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu