Înapoi la antici

Obezitatea nu este o boală modernă. Au fost găsite destule statuete preistorice cu femei super-obeze (de ce or fi numite Venus, oare?) ca să putem trage concluzia că  oamenii din epoca de piatră erau foarte grași. Mă rog, în vremuri bune, când aveau mâncare din belșug.
Dacă tot s-au chinuit să sculpteze acele Venus gogolețe,  obezitatea probabil era mai degrabă virtute decât boală. Dacă erai slab, tribul considera poate că ești bolnav. Oricum nu trăiau prea mult (se pare că nici 30 de ani) așa că nu apucau să constate relele obezității.

Am dat de o carte interesantă Calories and Corsets, de Louise Foxcroft, care încearcă să afle istoria dietelor, în speranța că va da de ceva idei geniale pentru lumea modernă.

Grecii antici aveau un cult pentru corpul uman frumos dar nu numai. De la ei avem cuvântul dietă însemnând  stil de viață. Să fii prea slab sau prea gras, era pentru antici un semn de boală.

Filozofii antici  considerau că orice exces în materie de mâncare și băutură este dăunător sănătății.
Plutarh susținea că oamenii slabi sunt mai sănătoși iar corpul uman trebuie văzut ca o corabie care nu trebuie încărcată prea mult. Un doctor bun, scria el, este cel care folosește dieta mai degrabă decât medicamentele și cuțitul.
Filozofie împărtășită și de alți medici și filozofi din vechime. O dietă bună, moderată, fără extreme sau idei trăznite, era de departe cea mai importantă și eficace metodă de a trata o boală.
Stilul de viață era considerat de unii filozofi antici ca o chestiune de moralitate. Cum trăiești te privește pe tine dar și pe cei din jurul tău. Moderația și echilibrul erau necesare în toate cele, inclusiv în dietă.

Tratamentul pentru obezi urmat de pacienții lui Hippocrates pare să fie însă una din dietele cele mai dure și mai trăznite pe care le-am întâlnit.
- jogging la prima oră a dimineții apoi micul dejun, dar fără să-ți tragi sufletul
- mâncare grasă, asezonată cu semințe de susan ca să fie foarte sățioasă și să mănânci cât mai puțin.
Vin rece diluat cu apă (șprițul nostru de sete, ha!).
- o singură masă pe zi, micul dejun.
- masaj cu ulei și băi calde
- după masă, un pic de somn pe un pat tare și apoi din nou plimbare.
- la sfârșitul săptămânii, mâncare cât cuprinde, apoi un vomitiv puternic ca să dai totul afară.
- apoi de la capăt, timp de o lună de zile.

Galen povestește că a redus un super-gras la o siluetă acceptabilă cu un tratament similar:
- jogging să curgă apa pe tine
- masaj puternic, urmat de o baie caldă
- o masă la liber dar nu prea hrănitoare (nu știu ce întelegeau anticii prin masă hrănitoare)
- apoi, ceva muncă fizică

Antichitatea abundă ca și lumea modernă de tot felul de idei aiuritoare în materie de diete.

Dar lăsând la o parte detaliile pitorești, e bine să ne întoarcem din când în când la antici și să reținem esențialul:
- dieta, văzută ca stil de viață în care moderația și echilibrul sunt cheia sănătății fizice și mintale.
- dieta de slăbire care combină mișcarea fizică intensă cu fizioterapia și dieta alimentară