miercuri, 6 februarie 2013

În luptă cu toxinele

V-am povestit în Diete de detoxificare câte ceva despre toxine și cum luptă organismul nostru să le elimine. Mai spuneam că știința nu susține pretențiile nenumăratelor diete de detoxifiere că ar curăța organismul de toxine sau că, cel puțin, ne ajută să fim mai sănătoși, să slăbim sau să luptăm mai bine cu bolile cronice.

Este mai important să încerci să limitezi toxinele care pătrund în organism.
La fel de important este să ajuți ficatul și rinichii,  organele cu rolul cel mai important în eliminarea toxinelor.
Desigur sunt esențiale o dietă cât mai variată, mâncare de calitate, consistentă, mișcarea fizică, somn suficient. Ceea ce nu este chiar ușor cu stilul nostru de viață modernă.
Dar dacă vrei să faci ceva rapid, ca o ”cură de detoxifiere”, iată câteva idei. Numai că această ”cură de detoxifiere” trebuie să fie pe viață.

1. Limitează zahărul și fructoza adăugată.

Aproape toate celulele noastre pot transforma glucoza în energie. Singurele capabile să prelucreze fructoza însă sunt celulele ficatului. Intrarea fructozei în ficat determină un lanț întreg de reacții chimice.


Conform unui articol de la Universitatea Harvard, un rezultat surprinzător este utilizarea fructozei de către ficat pentru a face grăsime, proces numit lipogenesis. Dați-i ficatului destulă fructoză și încep să se acumuleze în ficat particule minuscule de grăsime. Boala se numește ficat gras și este similară cu boala celor care beau prea mult alcool. Aproape necunoscută înainte de 1980, boala afectează în prezent 30% din adulții din țările dezvoltate. Majoritatea acestora au și diabet. Boala este reversibilă dar, dacă nu faci nimic,  de la un punct încolo intervine inflamarea ficatului. Aceasta poate duce la ciroză și ca urmare la degenerarea funcțiilor ficatului.

Fructoza era pe vremuri o parte minoră a dietei, provenind mai ales din fructe și vegetale. Fructoza din fructe este nesemnificativă, mai ales că vine la pachet cu fibre.
Zahărul rafinat, sau sucroza este alcătuit jumătate din glucoză și jumătate de fructoză. Este însă  ”inamicul” numărul 2.  Pe primul loc și cel mai periculos este siropul de porumb folosit pe scară largă ca îndulcitor datorită faptului că este ieftin. În special varianta cu fructoză concentrată (55% fructoză și 45% glucoză). 
Nici sucurile de fructe naturale nu sunt mai sănătoase pentru că fructoza din ele este ”liberă”, nu este prinsă în capcana fibrelor. Ajunge rapid în ficat

Nu elimina total zaharurile libere din dieta ta dar limitează-le. Puțin, bun de tot și mai rar.
Câte zaharuri ”libere” poți mânca fără grijă? 
Dietele mai drastice zic:  nu mai mult de 100 kcal pe zi și acestea din 3 tablete modeste de ciocolată neagră.
Oamenii de știință mai buni la suflet zic:  mai puțin decât 10% din caloriile zilei. La o dietă de 2000 kcal aceasta revine la maxim 200 kcal sau 50 g zaharuri libere pe zi. Echivalentul unei cutii de coca-cola sau înghețată Nestle.

Toți  sunt de acord că un consum excesiv de băuturi dulci, fie ele și naturale, îți demolează în timp ficatul și rinichii. Poți să bei alcool, cu același efect distructiv. Alegerea îți aparține.

2. Limitează chimicalele, inclusiv îndulcitorii artificiali

Citește bine etichetele de la alimente și  evită sistematic tot ce conține mai mult de 3 substanțe chimice. Elimină din start tot ce conține coloranți artificiali sau arome artificiale - nu ai nevoie de așa ceva. Preferă alimentele proaspete. 
Limitează cosmeticele și chimicalele din  gospodărie la strictul necesar, mai ales dacă ai deja probleme de sănătate.
De exemplu, nu ai nevoie de produse care să facă hainele mai parfumate, mai pufoase. Nu ai nevoie de produse care parfumează locuința. Apropo, acestea chiar provoacă astm la cei mici. 
Nu folosi cosmetice și parfumuri ieftine.
Nu uita că toate chimicalele acestea ajung în ficat și mai adaugă o presiune în plus pe un organism și așa stresat de aerul poluat și tropăiala zilei.

3. Mănâncă varză, conopidă, broccoli, ceapă, praz, usturoi și curry.

Cercetările științifice susțin ideea că anumite alimente ajută ficatul să lupte cu toxinele. Acestea ar fi legumele bogate în sulf și nu numai:

Alimente pentru ”detoxifiere”
Crucifere
Broccoli, varză, conopidă, varză de Bruxelles
Familia allium
Usturoi, praz, ceapă
Curcumin
Praful de curry conține curcumină
Coaja de la citrice
Lămâi, portocale etc. Din păcate coaja de citrice conține și conservanți.


Varza, în special are o lungă istorie în medicina populară. Se zice că este bună la reumatism și la mahumureală, printre altele.
Cercetările științifice spun că varza conține substanțe care ajută la metabolizarea toxinelor și eliminarea lor și pot chiar repara ADN-ul celulelor.
Deci nici-o săptămână fără crucifere și neamul cepei.
Pilaful sau cartofii cu praf de curry sau o mâncărică indiană cu praf de curry sunt chiar delicatese.
Cred că trebuie să studiem mai în detaliu bucătăria indiană.

4. Bea o cafea bună.

Unele cercetări susțin că și cafeaua ar face bine la ficat. Dar nu mai mult de 3 cești pe zi.
Cea mai bună pentru ficat este cafeaua la ibric care conține 2 substanțe benefice, cafestol și kahweol. 
Se pare că ajută chiar la Hepatita C. 
Cafeaua filtrată le conține de asemenea dar în cantitate mult mai mică.
Cafeaua la ibric crește însă colesterolul LDL.

5. Mănâncă mai puțin sărat și bea suficiente lichide.

Dacă vrei să-ți ajuți rinichii, cea mai bună idee este să elimini solnița de pe masă. Este mai mult decât suficientă sarea din alimentele cumpărate sau gătite. Gustul sărat este un gust căpătat. Cam 1-2 săptămâni nici nu o să-ți mai placă mâncarea prea sărată 
În privința lichidelor, ciorba zilei, fructele și legumele îți aduc cam 3 sferturi din lichidul necesar. Încearcă să bei 1 l de lichide pe zi sub formă de apă chioară, apă minerală, ceai, cafea, suc de roșii, șpriț slab ”de sete”, din când în când o bere. Obișnuiește-te să bei după fiecare masă o cană de lichid. Bonus: taie și pofta de mâncare.

Iată, o primă ”cură de detoxifiere” eficientă și ușor de urmat :)







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu