sâmbătă, 9 martie 2013

Stresul nostru cel de toate zilele

Nu știu dacă ați observat, dar orice articol despre stres este un nou stres. Pentru că ți se explică până la durerea neuronilor ce dezastru pentru organism înseamnă stresul prelungit dar nu prea ți se dau soluții.
Da, stresul crește hormonul cortizol, asta te face să mănânci în neștire și să te îngrași. Nu mai dormi bine nopți de-a rândul și asta modifică comportamentul a peste 200 de gene. Scade imunitatea, nu mai zic de biata ta inimă în care se adună toate supărările.

Cea mai sugestivă explicație privind stresul prelungit și efectele sale este cea cu cana de apă. Dacă ții o cană mare de apă în mână 1 minut, este suportabil.  10 minute deja este mult. După o oră, devine ceva absolut imposibil, o tortură. O verși cu mare bucurie în capul cercetătorilor.
În viața de toate zilele însă nu prea ai uneori cum să verși apa peste cei care ți-au cauzat stresul.

Greu de dat sfaturi privind marile dureri. Chiar nu am idee cum poți face față. Timpul mai vindecă câte ceva, undeva durerea rămâne.
Stresul din cauza lipsei de bani nu poate fi controlat în opinia mea. Nu are rost să fim ipocriți și să pretindem că îl putem reduce dacă ascultăm muzică sau pictăm. Să fim serioși, este o problemă majoră.
Singurul leac este să faci rost de bani. Cum? Mi-ar fi drag să știu.

Dar în ce privește ceea ce eu numesc ”hărțuiala zilnică” chiar poți face multe.
Și acest stres este poate cel care ne toacă cel mai rău sănătatea, încet și sigur, uneori fără să ne dăm seama că există.
Includ aici și stresul cauzat de o dietă de slăbire. Este un stres zilnic, de loc de neglijat. Cauza ascunsă pentru care majoritatea dietelor sunt abandonate după un timp.
Pentru stresul cauzat de dietă, pot da câteva soluții care au funcționat în ce mă privește. Pentru celelalte stresuri, și eu mai am nevoie de sfaturi :(

Prietenele mele se miră când mă văd mâncând cu poftă la câte o petrecere o prăjitură sau alte ghidușii care nu se potrivesc cu dieta mea destul de severă. Nu mai zic de bere sau vin.
Dar ce nu știu, poate,  este că în ultimul an nu am mai avut probleme cu îngrășatul din cauza petrecerilor, dimpotrivă. E chiar bine să mai dai drumul la aburi din când în când pentru a preveni exploziile.
A doua zi însă, dieta mea reintră în normal și 1-2 zile după o petrecere, mănânc chiar mai ușor ca de obicei.
În plus, mai sunt câteva mici trucuri:
- în dimineața petrecerii mănâncă fără carbohidrați.
- la petrecere, evită pâinea sau pastele
- pe cât posibil, mănâncă o salată sau ceva crudități
- ai grijă să ai un pahar cu apă lângă cel cu alcool
- plimbă-te o oră înaintea petrecerii. Sau și mai bine, dansează la petrecere. (Acesta din urmă nu prea îmi iese, mai ales când nivelul muzicii este atât de mare că tinde să-mi spargă pietrele din bilă sau când muzica nu e muzică, e alt stres.)
Această strategie îți permite să-ți mănânci cu mare bucurie și plăcere felia de tort, fără nici cel mai mic sentiment de vină.

O armă ”nucleară” în lupta cu stresul dietei este plimbarea, de preferință în aer liber.
Simți că îți vine să strângi de gât pe deșteptul care ți-a inventat dieta? Ai o dorință fierbinte să spargi computerul când citești încă un sfat și încă un sfat, eventual care se bat cap în cap? Îți vine să lași dieta baltă și să te repezi ca ciocănitoarea Woody la frigider? Pune-ți adidașii în picioare și dă o tură prin mall, cartier, parc, pădure sau ce spațiu liber ai la îndemână.
Orice mișcare ajută de fapt, chiar și spălatul geamurilor.
Recent am descoperit un exercițiu care te detensionează grozav. Te ajută chiar să dormi mai bine, dacă reușești să-l faci mai pe seară.
Mișcarea în rafale sau, cum îi mai spun unii, în intervale.
De exemplu, pe bicicleta statică sau mobilă, pedalezi un minut lent pentru încălzire, apoi pedalezi 15-20 secunde cât poți de tare. Repeți de câte ori poți astfel încât la sfârșitul exercițiului să te simți bine
Dacă nu ai făcut de mult mișcare, începe gradual, cu câteva minute și crește la câteva zile cu un minut.
Poți face asta și cu mersul pe jos sau alte exerciții fizice.

Este extraordinar de util să te înscrii într-un grup de discuții, forum, grup de suport sau cum vrei să-i zici. Să stai de vorbă cu oameni care au probleme similare cu tine și să vă susțineți reciproc.
În cazul meu a funcționat forumul  South Beach.  Americancele sunt teribil de tonifiante și este foarte interesant să cunoști stilul lor de viață. Sfaturile lor sunt mai utile uneori decât dieta în sine. Nu mai vorbesc de exercițiul de limba engleză.
Există și alte forumuri interesante, gratuite. Cum ar fi http://www.myfitnesspal.com.
În România poți încerca http://www.slabute.ro/ deși informația furnizată este  bramburită, navigarea pe site este încă un stres, și include prea multă politică amestecată cu rețete.

Nu subestima puterea unui minut de relaxare.  Cafeaua de dimineață, bea-o și rămâi în viață, dacă nu ai alte idei.

În fine, fă tot posibilul să-ți găsești o pasiune. Orice îți face plăcere. Cu mare grijă desigur să nu se transforme în alt stres :)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu