luni, 4 martie 2013

Dincolo de diete

Din când în când mai dau pe Internet peste câte un blog despre nutriție, scris de un specialist care pare să știe ce spune și în orice caz respiră bun simț.
Recent am găsit blogul lui Dorene Robinson, expertă în managementul greutății, autoare de cărți etc.

Dorene comentează noile tendințe în dietele actuale. Mai precis, noua modă a dietelor alternante.
Cu cele patru variațiuni pe tema dată:
- mănânci numai 8 ore pe zi și în rest nimic
- alternezi zile de ghiftuială cu zile de post sever (600 - 800 calorii)
- ții 2 zile de post sever pe săptămână și în rest mănânci ”normal”. (așa numita dietă 2+5).
- ții o dietă cu restricție de calorii dar din când în când îți permiți zile relaxate când mănânci ce vrei.

Nu mă miră succesul de care se bucură deja aceste diete. După succesul dietei Dukan, nu mă mai miră nimic.
Postul există desigur din antichitate și este legat mai ales de religie.
Sursa acestui nou gen de diete de ”post” par să fie cercetările privind longevitatea care arată că restricția pe termen lung a caloriilor (adică să mănânci numai 75% din ce ar fi normal) îmbunătățește sănătatatea și lungește viața. Dar...aceste cercetări au fost realizate pe șoareci, viermi, muște, ciuperci etc. de fapt, nu există cercetări de acest gen pe oameni.

Dorene explică excelent ce se întâmplă în mașinăria noastră internă, care desigur funcționează cu energie. Sursele de energie sunt carbohidrații, grăsimile, proteinele și alcoolul. Organismul le arde pe toate dar când și cum este altă poveste. Depinde de când a fost ultima ta masă, ce ai mâncat (balanța carbo/ grăsimi/proteine), ce ai făcut după ce ai mâncat, dacă ești pe ”deficit de energie” sau ești în vârstă și alte aspecte nenumărate ale biologiei umane.


Cum decide organismul ce să ardă mai întâi? De preferință arde acel combustibil care este mai greu de stocat pentru utilizare ulterioară. Și acestea sunt în primul rând proteinele și alcoolul. Apoi urmează carbohidrații. Deși poate stoca carbohidrații ca glicogen în mușchi și ficat, totuși organismul tău crește oxidarea carbohidraților când aceștia devin disponibili.
În final, organismul arde combustibilii în ordinea următoare: alcool, proteine, carbohidrați, grăsimi.

Oxidarea grăsimilor se reduce când crește disponibilitatea altor combustibili.
Implicit, cel mai mare nivel de oxidare al grăsimilor (inclusiv din depozite) are loc pe stomacul gol (când stai relaxat pe un fotoliu sau dormi) după ce toți ceilalți combustibili au fost epuizați.

Teoretic, singura modalitate de a arde depozitele de grăsime ar fi să menții un deficit de calorii pe termen lung pentru a forța organismul să continue să ”tragă” combustibil din depozit.
Nu contează ce schemă utilizezi, cel puțin din punctul de vedere al metabolismului energetic. Din punctul de vedere al sănătății, este altă discuție desigur.

Dietele care alternează postul cu ”zile normale”, pretind că pot păcăli mama natură.
Din păcate această idee tentantă pentru mulți nu are suport științific. Nu sunt confirmate de nici-o cercetare. Dimpotrivă, puținele studii au ajuns la concluzia că nu prea poți păcăli organismul.
Spaima nutriționiștilor este că acest gen de diete încurajează dezordinea în nutriția aderenților.
Dacă faci foame într-o zi sunt mari șanse să mănânci peste măsură și brambura în zilele următoare.
Cu șanse mari ca săptămânal să mănânci mult mai mult ca înainte.
O altă grijă este că aceste diete încurajează o dietă de calitate proastă în zilele de post. Cu ochi pe calorii, ce mănânci devine mai puțin important.
Una peste alta, sunt multe voci nemultumite și din public, sunt cei care s-au cam păcălit cu dieta 2+5.

Dorene mai zice că, poți urma un timp oarecare orice dietă restrictivă și poți avea succes pe termen scurt. Dar destul de repede mediul și viața ocupată intervin și începi să înșeli. Te blamezi că nu ai fost în stare dar de fapt ar trebui să înjuri dieta respectivă.

Bun, dar ce poți face?
Pe termen lung, într-un fel trebuie să înveți sau să reînveți să mănânci sănătos. Și calitatea contează dar și cantitatea. Mai trebuie să faci și mișcare. Mai este și stresul. Și sunt  încă multe, multe alte reguli pe care le vom revedea în articolele următoare.
Trebuie schimbat radical stilul de viață. Nu este de loc ușor și așa se explică succesele dietelor care promit rezultate rapide. Pe termen scurt, dragi dolofani, pe termen scurt.


sâmbătă, 2 martie 2013

Pește pentru dieta mea

Am studiat un pic peștele din farfuria mea și am ajuns la unele concluzii suprinzătoare.





Dacă vrei ceva plin de omega-3, heringul congelat sau în conserve cu ulei este peștele rege.
Chiar și marinat, încă are suficient omega-3 să merite banii dați.












Sardele în ulei sunt excelente, ar trebui să mâncăm o jumătate de cutie pe săptămână. Au potasiu, seleniu, fosfor și omega-3.



Dintre toți peștii proaspeți care mișună prin magazinele noastre, de departe cel mai sănătos (dacă facem abstracție de riscul de a mânca pești de crescătorie) și mai avantajos ca preț este păstrăvul.
Are mai mult omega-3 decât somonul (tot de crescătorie), exagerat de scump, și în orice caz mai mult decât somonul afumat. Îl găsești proaspăt, tot anul. Gustul este extraordinar, nu are multe oase.
Poți să-l gătești extrem de ușor. Pune păstrăvul într-o tigaie neaderentă cu un pic de ulei de măsline. Presară niște boia și piper, aruncă și 2 căței de usturoi. Pune la foc potrivi cu tigaia acoperită. După 20 de minute dă capacul la o parte si mai lasă 5 minute. Nu trebuie întors.

Pentru că tot am pomenit de somon, nu are oase, este excelent la grătar cu puțină lămâie, arată bine în farfurie. Dar față de calitățile sale reduse (pentru că este de crescătorie), prețul este exagerat de mare.

Somonul roz afumat este cea mai proastă opțiune. Are ceva omega 3 dar la jumătate decât cel proaspăt, în schimb conține foarte multă sare. Din când în când ca variație sau la o petrecere este un aperitiv interesant, în rest nu se merită.




Macroul este bogat în omega-3 dar are prostul obicei să atragă plumbul din apa marină. De aceea cică nu e bine să-l mâncăm prea des. Naiba știe. Oricum, marinat este excelent în salata orientală.








Peștii noștrii autohtoni nu trebuie dați la o parte, mai ales că minunatul crap de Dunăre are destul de multă omega-3. Bun și cel de crescătorie. Novacul (nu știu dacă este neam cu crapul dar seamănă) este chiar foarte gustos. Are foarte mult potasiu și ca orice pește, mult fosfor.

O plachie de crap cu ceapă, ardei, roșii la cuptor este o bunătate care face mâțele să miaune. Cu mămăiguță, musai.



Știuca este extraordinară.Am găsit un video cu o rețetă de știucă umplută excelentă.

Până o să-mi fac curaj să gătesc așa ceva, știuca pane sau prăjită cu un pic de ulei de măsline este printre mâncărurile mele preferate. Are foarte puține calorii, proteine de calitate, fosfor pentru creierul meu.






Tuna este un pește aparent  sărăcăcios în comparație cu rudele sale. Dar este foarte bogat în seleniu.
Este ”carnea de vacă” a japonezului. Poți face niște chifteluțe cu susan, un deliciu sau poți pune tuna la salate.













Ce a mai rămas de pus în farfuria de pește?
Codul? Nu, mersi. Deși este gustos, mai ales pane sau cu legume și maioneză și are calorii foarte puține, este greu să găsești un cod care să nu fi fost injectat cu apă. Am luat până acum de 3 ori țeapă, renunț.

Am lăsat la urmă fructele de mare. Nu sunt tocmai pește, nu?
Midiile au ceva omega-3, restul nu. Dar fructele de mare au o bogăție incredibilă de minerale. Sunt sățioase așa că porțiile nu sunt prea mari. Prețul per porție este suportabil.
Merită să mănânci din când în când o bunătate cu fructe de mare.

De exemplu o paella con marisco, pilaf cu fructe de mare. Am găsit aici o rețetă.





Așa că, poftă bună și miau!


ps. Dacă vă plac cifrele:
Peste - 100 g Calorii (kcal) Carbo  (g) Lipide  (g) Proteine  (g) Minerale Omega-3 (g) Omega-6  (g)
Cod (cod, polock) 103 0 3.4 18 fosfor 0.1 0
Crap (Carp) 171 0 9.7 21 potasiu, fosfor 0.9 0.7
Hering (herring) 211 0 13.9 21.5 potasiu, seleniu 2 0.2
Hering marinat  218 5 14 18 seleniu 1.3 0.3
Hering sau sprot in ulei 211 0 13.9 21.5 potasiu, seleniu 2 0.2
Macrou (mackerel) 240 0 16.8 22.3 fosfor, seleniu, potasiu, magneziu 1.3 0.1
Macrou marinat (pickled mackerel) 263 5 16.9 22.6 fosfor, magneziu 1 0.1
Pastrav (Trout) 169 0 7.7 25 fosfor, potasiu 1.2 1
Sardele in ulei (sardines) 202 0 11.5 24.6 potasiu, seleniu, fosfor 1.5 3.5
Somon (salmon) 140 0 5.9 21.6 fosfor 1.1 0.6
Somon afumat  111 0 4.3 18 0.6 0.3
Stiuca (pike) 124 0 3.8 22.5 fosfor 0.1 0
Tuna (tuna) 107 0 0.8 25 seleniu 0.2 0
Creveti (shrimps) 80 0 1.3 17 zinc,fier 0 0
Midii (mussels) 132 0 4.4 23 mangan,zinc, fier, seleniu 0.9 0
Calamari (squid) 118 0 4.7 18.8 zinc, cupru 0.6 0


vineri, 1 martie 2013

Irisin

Irisin. Ce nume simpatic pentru un hormon. Acum un an, cercetătorii de la Harvard University au descoperit un fapt excitant, în studii pe șoareci. Studiul lor a fost acum confirmat și pe oameni. În esență, se pare că atunci când ne mișcăm nu numai că ardem ceva grăsime și glucoză dar producem și acest hormon, irisin.

Irisin călătorește apoi prin corp, crește numărul de celule grase brune și le descrește pe cele albe.
Ceea ce este excelent pentru că celulele grase brune ard  grăsimile, cele albe le stochează. Iar celulele brune continuă să ardă grăsimi și după ce ai terminat exercițiul.
Irisin nu este singura proteină secretată de mușchi. Mușchii noștrii activi produc sute de proteine, unele acționând desigur ca hormoni.

Și uite așa începe să devină limpede de ce oamenii activi trăiesc mai mult și sunt mai sănătoși.

A venit primăvara. Puneți-vă adidașii în picioare și la drum.